Realitatea bate mitul: investiții record pentru Brașov în perioada 2021-2024

Unul dintre miturile legate de administrația locală de la Brașov este acela că în trecut se lucra mai bine și mai eficient decât în prezent. Realitatea este că proiectele Brașovului nu s-au derulat niciodată mai bine ca în acest prim mandat al primarului Coliban. 

Adevărul e că fosta administrație “obosise” în ultimele două mandate și asta se vede cel mai bine din volumul investițiilor publice făcute în Brașov, dar mai ales din modul în care se lucra: amânări cu anii și majorarea semnificativă a costurilor la orice proiect. 

Realitatea e că schimbarea a fost benefică. Brașovul este azi unul dintre campionii României în ceea ce privește proiectele derulate pe fonduri europene nerambursabile și orașul se dezvoltă mai armonios, punând în centrul preocupărilor administrației oamenii și familiile, nu interesele personale și de grup. 

Ce șantiere a găsit Coliban

Când Allen Coliban și-a preluat mandatul de primar al Brașovului, la finalul lui 2020, a găsit câteva șantiere și foarte multe probleme legate de modul în care erau gestionate. Lucrările de la podul Fartec, subiect de amuzament pe rețelele sociale, erau departe de a fi încheiate, iar la renovarea Colegiului Unirea se mergea din amânare în amânare. A mai găsit șantiere la creșa de la Apollo și la fosta Bancă Săsească, la care lucrările de renovare ar fi trebuit să se încheie în ianuarie 2021. 

Podul cu “sere”

Podul de la Fartec, supranumit “podul cu sere” de către brașoveni, este un proiect reprezentativ pentru ultimele două mandate ale fostei administrații.

Lucrările de reparații capitale la Pasajul Fartec au început pe 1 septembrie 2015 și ar fi trebuit finalizate până la 1 septembrie 2017. După multiple amânări, la sfârșitul anului 2020, investiția ajunsese la 65%. Intervenția primarului Coliban a făcut ca lucrările să aibă un alt ritm. Cu ocazia unei plăți de aproximativ 3 milioane de lei, a fost realizat un act adițional prin care firma se obliga să finalizeze lucrările până la 31 iulie, cu posibilitatea de prelungire până pe 15 august în anumite situații. În caz contrar, banii ar fi revenit în conturile Primăriei. Acest fapt a făcut ca firma să lucreze cu 35 de muncitori și să finalizeze în termenul contractual. 

Podul a fost deschis circulației pe data de 15 august, la 23:53, cu șapte minute înainte de expirarea termenului impus de primarul Coliban. 

Acesta este un proiect al fostei administrații, care a durat cu patru ani mai mult decât ar fi trebuit și a costat cu 10 milioane de lei mai mult față de proiectul inițial. 

Amânare după amânare, marcă a fostei administrații: aşa s-a lucrat la renovarea Colegiului Unirea

Reparațiile capitale la Corpul A al Colegiului Național Unirea au început în luna iunie a anului 2018, valoarea contractului a fost de 6.650.204,82 lei, fără TVA, iar termenul de finalizare era de 12 luni. În luna iulie a anului 2019, lucrările erau finalizate în procent de 12%, astfel că municipalitatea a renunțat la constructor. În același an a fost semnat contractul cu RIAL SRL, care ar fi trebuit să termine lucrările până în toamna lui 2020, înainte de începerea şcolii. Lucrările au fost finalizate în vara anului 2021, după mai multe amânări. 

Iniţial, pentru reparaţiile capitale la Corpul A al Colegiului Naţional Unirea, Primăria a obţinut o finanţare nerambursabilă prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român. Contractul de finanţare a expirat în 6 septembrie 2019, iar lucrările executate după această dată au fost achitate de la bugetul local al municipiului Braşov. 

Fosta administrație a Brașovului a pierdut o mare parte din fondurile nerambursabile.

Investiția finală a ajuns la suma de 15.266.555,38 lei inclusiv TVA și s-a finalizat cu doi ani mai târziu. 

Fosta bancă săsească devenită Centrul Cultural Apollonia

Banca Săsească înainte

Lucrările de reabilitare a fostei Bănci Săsești de pe strada Republicii colț cu M. Weiss (fostul sediu Bancorex) au demarat la finele anului 2018. Conform contractului, lucrările trebuiau încheiate în ianuarie 2021, dar au fost finalizate în a doua parte a anului 2022. 

Banca Săsească după


Șantierele din mandatul lui Coliban

 

Terminalul pentru transport urban de la Gara Brașov va fi deschis în martie

Cel mai mare terminal RAT din Brașov este aproape gata. Lucrările la terminalul RAT au durat 13 luni și mai sunt de realizat câteva finisaje. Lucrările la peroane, clădirea terminalului și branșamentele au fost finalizate, astfel că, după recepție, urmată de intabulare și darea în administrare către operatorul de transport, terminalul va deveni funcțional. 

Obiectivele proiectului sunt creșterea numărului de pasageri care folosesc transportul în comun, reducerea utilizării transportului privat cu autoturisme în interiorul orașului și reducerea emisiilor de CO2. 

Valoarea totală a proiectului este 14.345.209 lei din care 12.148.435 lei (85%) valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR, 1.857.996 lei (15%) valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național și 285.845,56 lei (2%) cofinanțare eligibilă a beneficiarului. Finanțarea sumelor neeligibile necesare implementării proiectului va fi asigurată din bugetul local al Municipiului Brașov.

Garajul pentru 157 de autobuze electrice va fi gata la finalul acestui an

Garajul RATBV, așa cum era proiectul fostei administrații, era un proiect făcut pe genunchi: ar fi fost din tablă, fără stații de încărcare, fără stații de depanare și ar fi costat exagerat de mult.

Proiectul garajului pentru flota de autobuze electrice a RATBV a fost refăcut integral. Pentru că, în proiectul inițial, garajul pentru autobuzele electrice era făcut din panouri metalice, tablă, fără stații de încărcare, fără stații de spălare și depanare și nu îndeplinea normele de siguranță la incendii. Nu erau prevăzute instalațiile tehnice, de la cele electrice la cele de apă și canalizare. Primarul Coliban a rescris proiectul astfel încât garajul să fie realizat pe structuri de beton, cu stații de spălare și depanare și să îndeplinească toate condițiile stricte de siguranță la incendii. Fiecare loc de parcare va fi dotat cu stație de încărcare a autobuzelor, iar clădirea va fi acoperită cu panouri fotovoltaice.

De asemenea, primarul Coliban a optimizat costul. Fosta administrație a recepționat un studiu de fezabilitate prost făcut care prevedea un deviz general total de 76 de milioane de lei. Când s-a ajuns la partea de proiectare și avizare s-a ajuns la un deviz de 290 de milioane. Aproape de patru ori mai mult decât estimarea inițială. Primarul Allen Coliban a apelat la servicii de cost control și, de la 290 de milioane de lei, cât era devizul, a ajuns la sub 200 de milioane de lei. Primarul USR a economisit 100 de milioane de lei, fără a renunța la calitate. 

Lucrările la garajul RATBV sunt în grafic și urmează ca toate construcțiile prevăzute să fie finalizate la finalul acestui an. Va fi cel mai mare garaj pentru transport public din România, fiind dimensionat pentru 157 de autobuze.

Construire park&ride la Bartolomeu

Construcția primului park & ride din Brașov este în grafic și va fi realizată în 12 luni, adică până la finalul anului. Este prima parcare de acest tip și este foarte importantă din perspectiva mobilității în orașul nostru. Astfel de parcări sunt importante atât pentru turiști, cât și pentru navetiști. 

Primăria Brașov are în plan construirea de parcări de tipul park & ride și la ieșirile din municipiu către București, Bacău și Târgu Mureș.

Parcarea park & ride din Bartolomeu va fi construită în proximitatea viitoarei săli polivalente și a terminalului RAT. Va dispune de peste 700 de locuri de parcare și locuri speciale pentru încărcarea mașinilor electrice. Valoarea totală a proiectului este de 139.917.591 lei.

Lucrările la Sala Polivalentă din Brașov sunt în grafic

Va fi cea mai mare sală polivalentă din România și va avea o capacitate de 10.075 de locuri, iar în cadrul complexului va fi şi o sală secundară de antrenament cu 1.158 de locuri. Complexul va dispune inclusiv de spaţii comerciale și o zonă de promenadă. 

Clădirea va avea subsol, parter, mezanin și etaj. Va dispune de o autogară cu 104 locuri pentru autoturisme și șapte locuri pentru autocare, o parcare subterană cu 74 de locuri VIP și pentru presă, locuri de parcare pentru oficiali și sportivi, inclusiv două locuri de parcare speciale pentru autocarele acestora.

Valoarea lucrărilor este de 356,7 milioane de lei, din care cea mai mare parte este acoperită de Compania Națională de Investiții, iar Primăria municipiului Brașov suportă 3.5% din cheltuieli. Termenul de execuție este 2026. 

Construire de creșe și grădinițe

Administrația Coliban are cel mai ambițios plan care vizează educația preșcolară. 6 grădinițe noi și 4 creșe noi sunt în diverse faze de execuție în tot Brașovul. Ideea de bază este ca fiecare familie din Brașov să-și poată duce copiii la creșe și grădinițe de stat, bine întreținute și dotate, în proximitatea locuinței.

Prima creșă a fost finalizată în mai puțin de un an și jumătate și dispune de 80 de locuri. Creșa de pe strada Apollo este prima realizată de către administrația actuală și a întâmpinat unele probleme. Lucrările pe partea de branșamente au durat mult și, în plus, constructorul a realizat niște modificări față de proiectul inițial care au necesitat reautorizarea lucrărilor. Valoarea lucrărilor de construire se ridică la 9 milioane de lei, din care finanțarea nerambursabilă de la Uniunea Europeană reprezintă 98% din cheltuielile eligibile ale proiectului, respectiv 2,8 milioane de lei.

Prima grădiniță construită după 13 ani în Brașov este pe strada Ioan Popasu și poate primi 90 de copii. Lucrările au început în 11 aprilie 2022 și au fost finalizate în toamna anului trecut, când a fost recepționată și predată Inspectoratului Județean. 

Valoarea totală a proiectului este de 7.888.352 lei, din care 6.630.920 lei valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională.

O altă grădiniță este la faza de șantier în cartierul Noua, pe strada Nucului. Această unitate de învățământ va oferi cele mai moderne condiții copiilor din cartier, inclusiv – în premieră pentru o grădiniță publică din Brașov – o sală de salinoterapie. Clădirea cu trei niveluri va putea primi 200 de copii, în regim de grădiniță cu program prelungit. Lucrările au început luna aceasta și termenul pentru realizarea lucrărilor este de 12 luni. Valoarea contractului de proiectare și construcție este de 19.533.000 lei fără TVA.

Colegiul Tehnic Transilvania, renovat și dotat pe bani europeni

Corpul A al Colegiului Transilvania a beneficiat de lucrări și dotări în valoare de 11,6 milioane lei, din care 10,7 milioane lei au fost bani nerambursabili, prin Programul Operațional Regional 2014-2020. 

Contractul de proiectare și execuție a fost semnat în noiembrie 2020. Lucrările de reabilitare s-au încheiat în octombrie 2022, iar mai apoi sălile de clasă și laboratoarele au primit dotările de care aveau nevoie.

În perioada imediat următoare se va da startului lucrărilor și la alte proiecte ale administrației Coliban

Parcul fotovoltaic. Va asigura 90% din energia electrică necesară clădirilor și serviciilor publice din municipiul Brașov. Școlile, grădinițele, creșele, instituțiile de cultură, iluminatul stradal și chiar producerea zăpezii artificiale din Poiană vor putea folosi curent produs de acest parc. Este o investiție a administrației Coliban pentru care a obținut 40 de milioane de lei, prin POIM.

Campusul integrat pentru învățământ dual preuniversitar și universitar, unde tinerii să învețe o meserie, va fi construit preponderent din fonduri europene nerambursabile (104 milioane de lei finanțare nerambursabilă prin PNRR). Cinci domenii de pregătire vor putea fi integrate în acest viitor campus: mecatronică, automotive, IT, aeronautică, turism și alimentație publică. Dezvoltarea învățământului dual înseamnă locuri de muncă sigure și bine plătite pentru tineri, iar pentru economie înseamnă mai multe investiții. 

Sanie de vară în Poiana Brașov. Poiana Brașov va avea unul dintre cele mai complexe trasee de sanie de vară din țară. Instalaţia va avea o urcare de 550 de metri, 990 de metri de traseu de coborâre, cinci spirale, șase poduri şi 60 de sănii. Va fi amplasată în partea stângă a pârtiei Bradul (pe partea opusă teleschiului). Va avea punctul de acces în apropierea staţiei inferioare a telecabinei Capra Neagră, pe platoul de lângă Centrul de Agrement. Va costa peste 17 milioane de lei și va fi realizată de o asociere de firme între care și Josef Wiegand GmbH & Co KG (Germania) care este compania cu cea mai mare experiență din lume în construirea unor astfel de facilități.

Refacerea din temelii a Stadionului Tineretului. Proiectul refacerii Stadionului Tineretului a fost realizat de către administrația Coliban și va fi predat Companiei Naționale de Investiții (CNI). Costul este de aproximativ 30 de milioane de euro și este suportabil pentru bugetul local în cazul în care guvernul PNL-PSD va bloca finanțarea, la fel cum a procedat cu proiectul noului spital de pneumoftiziologie și boli infecțioase al Brașovului, pe care l-au scos din lista de finanțare, deși se clasase între primele zece (7 din 49).