Dragi brașoveni,
În urmă cu un an (27 septembrie 2020) ați decis să mă alegeți primarul vostru pentru ca Brașovul să devină orașul cu cea mai ridicată calitate a vieții din România.
Pentru a ajunge acolo am spus că misiunea mea este să ajut comunitățile locale să își recâștige rolul central în procesul de administrare al orașului, iar brașovenii încrederea în Primarul lor, respectând în actul de guvernare locală trei principii:
1
Construim împreună cu comunitatea
2
Transparența
3
Eficiența în administrația locală
Consider că aceasta este cea mai importantă promisiune, deoarece doar rămânând fidel viziunii, misiunii și principiilor asumate, putem construi lucruri durabile
pentru comunitate.
Mă bucur să vă prezint pașii importanți pe care i-am făcut în acest sens în primul an de mandat.
În acest raport veți găsi informații despre:

Am deschis Primăria Brașovenilor
#Împreună cu comunitatea: informarea, consultarea și implicarea cetățenilor sunt esențiale în acest proces.
17 consultări cu cetățenii pe teme de mediu, mobilitate, sprijin pentru mediul de afaceri, dezvoltare infrastructură rutieră, finanțări nerambursabile, etc.
25 de proiecte de hotărâri de Consiliu Local puse în dezbatere publică.
13 întâlniri săptămânale publice cu brașovenii în cartiere, peste 1000 de participanți.
Peste 45 de parteneriate cu ONG-uri, companii, instituții pentru proiecte de educație, mediu, evenimente, sociale, de sănătate publică.
Am alocat 5,6 milioane de lei pentru proiecte desfășurate de Asociații și Fundații în domeniile: cultură, mediu, sport și social.
Am transparentizat administrația locală
Publicarea contractelor de achiziții publice pe site.
47 de conferințe de presă.
58 de ediții de Jurnalul Primarului, în care am dat raportul cetățenilor despre activitatea săptămânală din primărie.
Prezentarea bugetului 2021 într-o formă ușor de înțeles și de urmărit de către cetățeni > buget2021.brasovcity.ro.
Am eficientizat administrația locală
Am eficientizat urmărirea contractelor de gospodărire din oraș și a activității inspectorilor din primărie din serviciile care se ocupă de asfaltări, salubritate, iluminat public > abc.brasovcity.ro.
Am organizat concursuri corecte pentru ocuparea posturilor =vacante din primărie.
Am atras profesioniști în administrația publică, unii dintre ei contribuind în regim de voluntariat.
Am schimbat procese de lucru, prin constituirea de echipe de proiect interdepartamentale.
Am numit, printr-un concurs transparent, reprezentanți în fiecare consiliu de administrație al grădinițelor, școlilor și liceelor din Brașov.
“
Nu judeca fiecare zi după recolta avută, ci după semințele pe care le-ai plantat
- Robert Louis Stevenson
”

Primul an de mandat l-am dedicat plantării "semințelor"
Am făcut studii de fezabilitate și oportunitate , care fundamentează proiectele viitoare pe care le vom implementa și care sunt foarte utile pentru depunerile de proiecte pe fonduri europene din exercițiul financiar 2021-2027
Spitalul regional: determină amplasament, capacități, soluții tehnice, bugete.
Înființarea de parcuri: fundamentează nevoia de parcuri segmentată pe cartiere, identifică și prioritizează oportunitățile de înființare de noi parcuri.
Spitalul clinic de pneumoftiziologie si boli infecțioase: determină amplasament, capacități, soluții tehnice, bugete, capacități, soluții, bugete.
Transportul public ecologic de mare capacitate: analizează alternativele moderne de transport ecologic și oportunitatea implementării acestora pe cele mai tranzitate trasee din oraș.
Trenul metropolitan: Dimensionarea corectă a flotei de trenuri necesară a opera infrastructura feroviară metropolitană, eficientizarea traseelor și a orarelor de parcurs, fundamentarea rutelor ce vor fi operate. Pe baza acestui studiu vom obține finanțare nerambursabilă pentru achiziția de trenuri.
Nevoia de servicii medicale și asistență socială: baza pentru înființarea viitoarelor centre medicale de permanență și centre sociale. Studiu necesar pentru actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană, condiție pentru obținerea viitoarelor finanțări nerambursabile.
Nevoia de infrastructură educațională: care sunt zonele prioritare unde trebuie construite creșe, grădinițe, școli. Studiu necesar pentru actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană, condiție pentru obținerea viitoarelor finanțări nerambursabile
Stadionul municipal: identificarea posibilelor amplasamente, determinarea capacității, soluții tehnice, buget
Politica de parcări: fundamentăm oportunitatea gestionării parcărilor ca serviciu propriu. Elaborăm o nouă politică publică a parcărilor din Brașov – inventar, regim, tarife, identificarea spațiilor pentru înființarea de parcări supraetajate.
Analiza de risc pentru școli: Studiu pentru îmbunătățirea condițiilor de siguranță în școli.
Am schimbat regulamente , astfel încât să devină posibile schimbările pe care brașovenii le așteaptă de la noua administrație
Comisia de urbanism (CTATU) – depolitizarea comisiei, acum este formată majoritar din experți și specialiști în domeniu.
Spațiile verzi – brașovenii au voie acum să stea pe spațiul verde, este permis accesul cu role, biciclete și câini în parcuri.
Controlul prafului și emisiilor de pulberi din construcții – oferă mai multe instrumente pentru a stopa poluarea aerului.
Intervenții asupra fațadelor din Centrul Istoric – Primăria își aduce aportul în reabilitarea fațadelor prin ajutorul financiar acordat proprietarilor și prin suportul tehnic oferit prin intermediul nou-înființatei structuri a Consiliului Local – Fundația Monumentelor Istorice.
Cornul si laptele – 50% din achizițiile de alimente pentru program trebuie sa fie produse bio și de la producători locali.
Fără lacăte pe curtea școlii: deschiderea curților școlilor pentru accesul copiilor în afara orele de curs.
Acordarea unei indemnizații pentru bone și/sau bunici – suplinește lipsa locurilor din creșe prin acordarea sumei de 650 de lei, ca ajutor pentru creșterea copiilor.
Activitățile de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar (în dezbatere publică) – eliberăm străzile și spațiile verzi de mașinile parcate abuziv.
Accesul copiilor în creșe – acum copiii pot rămâne la creșă și după împlinirea vârstei de 3 ani, până la începerea grădiniței.
Ajutor pentru plata chiriilor persoanelor singure/familiilor – 1400 de lei pentru ajutor de plată a chiriei acordat persoanelor vulnerabile care nu au obținut o locuință socială.
Accesul pe drumurile forestiere – permite accesul populației pe drumurile forestiere din proprietatea municipiului Brașov în scop recreativ.
Reprezentarea minorităților în Consiliul Local Brașov: noul regulament permite acceptarea de observatori și reprezentanți ai minorităților naționale.
Desfăşurarea activităţilor de publicitate, reclamă şi afişaj în municipiul Braşov (în dezbatere publică) – elimină panourile aflate în ilegalitate și mărește redevențele care ajung în bugetul local.
Regulamentul privind condițiile de utilizare pe domeniul public al Municipiului Braşov a trotinetelor electrice închiriate prin intermediul unei platforme online, în sistem self-service (în dezbatere publică).
Regulamentului privind Procesul de Bugetare Participativă în Municipiul Brașov (în dezbatere publică) – alocăm 2 milioane de lei pentru cele mai bune idei de proiecte pentru municipiu.
Actualizăm strategiile care stau la baza dezvoltării orașului pentru următorii 10 ani:
Strategia pentru încurajarea sportului de masă și competițional amatori – finalizată.
Masterplanul velo – cum ar trebui să arate o rețea completă de infrastructură pentru biciclete – finalizare 2021.
Planul Integrat de Calitate al Aerului (PICA) – în curs de actualizare, finalizare 2022.
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Polul de Creștere Brașov (PMUD) – în curs de actualizare, finalizare iulie 2022.
Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) – în curs de actualizare, finalizare iulie 2022.
Organizația de Management al Destinației, în curs de înființare, va elabora strategia turistică a orașului până la finalul lui 2022.
Strategia verde a orașului – în curs de elaborare, finalizare 2022.
Strategia de peisagistică urbană integrată – în curs de elaborare, finalizare 2022.
Standarde pentru mobilier urban – în curs de elaborare, finalizare 2022.
Standarde pentru iluminatul arhitectural – include reguli pentru firmele luminoase, iluminarea fațadelor și a obiectivelor turistice – în curs de elaborare, finalizare 2022.
Planul Urbanistic General – finalizare 2023.
Am făcut analize diagnostic și schimbări în organigramele instituțiilor pentru eficientizare:
Analiză de eficiență la RIAL: a dus la schimbarea managementului și a organigramei.
Analiza de performanță la RATBV și schimbare management.
Analiză diagnostic Primărie – concluziile au stat la baza schimbării organigramei. Am propus spre înființare următoarele departamente: compartiment de relații și inovare comunitară, serviciul de identitate și promovare brand, direcția de strategii și proiecte europene, birou de digitalizare și date urbane, birou pentru Acordul Unic (eficientizarea obținerii autorizațiilor), compartiment dedicat educației, compartiment pentru sport. Totodată, am restructurat atribuțiilor direcției tehnice în structuri mai suple și funcționale.
Ne-am confruntat si cu sol infertil, dăunători și vreme nefavorabilă
Din prima zi de mandat am întâmpinat cea mai mare provocare a generației noastre și ne-am aplecat cu atenție asupra ei, astfel încât:
Să avem incidența cât mai scăzută, dar în același timp să păstrăm activitatea în oraș: am găsit soluții de funcționare în siguranță pentru instituțiile publice subordonate, piețe, Poiana Brașov, școli.
Să protejăm mediul HORECA și să îl sprijinim pentru a supraviețui pandemiei: am acordat facilități fiscale, am schimbat regulamente astfel încât să poată funcționa terasele și iarna, am fost în dialog permanent pentru a găsi soluții împreună.
Să protejăm categoriile de persoane vulnerabile prin dotarea centrelor rezidențiale destinate lor (proiect în implementare, de 692.835 lei din fonduri nerambursabile).
Să dotăm școlile cu echipamente IT și elevii cu tablete: avem în curs de aprobare un proiect în valoare de 26.541.613 lei din fonduri nerambursabile.
Să avem printre cele mai mari rate de vaccinare din toată țara: am avut deschise, în colaborare cu DSP Brașov, 5 centre de vaccinare și am organizat probabil cea mai apreciată campanie neconvențională de vaccinare din România – Maratonul de evenimente de vaccinare (11 evenimente)
Să ținem brașovenii informați: am lansat platforma covid19.brasovcity.ro – site complet de informare despre pandemie și campania de vaccinare
Toată perioada de refacere a acestor proiecte înseamnă întârzieri în execuția finală, dar preferăm să facem lucrurile ca la carte, chiar dacă durează mai mult până vedem rezultatele.
Câteva exemple:
Podul Fartec: am finalizat proiectul, construind în 8 luni mai mult decât s-a construit în 5 ani (45% era gradul de finalizare al proiectului acum un an).
Pistele de biciclete tronsoanele 1 si 2 – proiectate fără informație reală din teren: treceau prin spatele parcărilor în spic, nu erau delimitate de carosabil, nu prezentau soluții viabile pentru sensurile giratorii, nu erau integrate cu al treilea proiect de piste – Calea Verde.
Acum le reconfigurăm și le integrăm în masterplanul velo care reprezintă strategia de infrastructură pentru bicicliști a Brașovului pentru următorii 10 ani.
Parcul Rulmentul: un proiect decis a se realiza fără studii esențiale pentru fundamentarea sa. Am realizat studiul istoric care relevă că trebuie să valorificăm patrimoniul industrial și am început celelalte studii pentru a realiza o temă de proiectare corectă și un concurs de soluții pentru un proiect complex pe cel mai mare spațiu disponibil al municipalității.
Spitalul Regional: un proiect amplu si foarte costisitor care de la început avea un număr mult prea mic de paturi (750) și o singură soluție de finanțare (împrumut). Acum, construim două spitale (1250 de paturi), unul este finanțabil prin PNRR, cel de-al doilea are un angajament de finanțare din partea Ministerului Sănătății.
Contractul pentru administrarea a 10800 de locuri de parcare publice, care și-a intrat în efecte în noiembrie 2020 pentru următorii 10 ani, contract păgubos pentru Brașov, pentru a cărui reziliere ne luptăm în instanță și care face inclusiv obiectul unor plângeri penale. În paralel, am fundamentat soluția de a gestiona parcările în regim propriu și ne pregătim pentru preluarea administrării.
Ne-am opus unor proiecte imobiliare care prezintă un adevărat pericol la adresa patrimoniului natural, cum ar fi dezvoltările pe dealurile din Schei, ceea ce a atras o serie de procese în instanță, plângeri penale închipuite și o tiradă de atacuri personale prin intermediul presei aservite. Ne luptăm până la capăt, iar din 2023 se va finaliza noul PUG, care va interzice clar astfel de construcții.
Am identificat nereguli în funcționarea unor servicii și instituții subordonate, ceea ce a dus la plângeri penale și la plecarea benevolă a câtorva dintre funcționarii publici din subordine.
❌ cu 335 de posturi la aproape 300.000 locuitori
❌ cu 20% din posturi neocupate
❌ cu departamente care au funcționat cu 3 angajați din 7
❌ cu lipsă de comunicare interdepartamentală
❌ cu lipsă de instrumente eficiente de management de proiect
❌ cu lipsa unui plan de formare de competențe profesionale (avem colegi care în 15 ani nu au avut parte nici măcar de un training profesional)
✅ Am făcut o primă reorganizare a primăriei chiar la început, acum urmează o a doua, mult mai profundă.
✅ În noiembrie lansăm o campanie națională de recrutare pentru a atrage profesioniști în aparatul primăriei.
✅ Am atras în echipa voluntari care au compensat, acolo unde s-a putut, lipsa de resursă umană
✅ Am creat echipe de proiect interdepartamentale și am actualizat proceduri de lucru
✅ Am identificat nevoile de profesionalizare și urmează ca fiecare angajat să meargă la cursuri în următorii 2 ani
Calea spre un Brașov cu cea mai ridicată calitate a vieții din România
Brașovul sănătos
Spitalul regional
2021
Receptionare studiu de fezabilitate
Semnare parteneriat cu Ministerul Sanatatii si Consiliul Județean în vederea obținerii surselor de finanțare
Creșterea numărului de paturi față de proiectul anterior
2022
Agregarea finanțării prin structurarea surselor de finanțare
Realizarea proiectului tehnic
2023
Atribuirea contractului de execuție
2028
Inaugurarea spitalului
Progres actual până la finalizare
Spitalul de pneumoftiziologie și boli infecțioase
Valoare de 73 de milioane de euro, 279 de paturi, săli de operație pentru chirurgie toracică, înlocuiește pavilioanele vechi de spital de pneumoftiziologie (Stejarisului) și cel de boli infecțioase, amplasat în zona Institutului (CATTIA)
2021
Studiu de prefezabilitate
Recepționarea studiului de fezabilitate
Depunere proiect pentru obținere finanțare prin PNRR
2022
Asigurarea finanțării
Realizarea proiectului tehnic
2023
2026
Progres actual până la finalizare
Centre medicale de permanență în cartiere
2021
Cadastrarea fostelor clădiri CET de cartier
Studiu de oportunitate pentru nevoia de servicii medicale și sociale
2022
2023
Progres actual până la finalizare
Căminul pentru persoane fără adăpost, strada Panselelor
2021
2022
Progres actual până la finalizare
Brașovul capitala verde a României
Colectarea selectivă și managementul deseurilor
2021
Introducere colectare selectivă în Primărie
Colectare selectivă în toate unitățile școlare (gradinițe, scoli, licee)
Proiect pilot de recompensare a reciclării (PETrică, 100.000 de ambalaje colectate în 3 săptămâni)
Continuarea proiectului de amplasare eco-insule de colectare selectivă în cartierele de blocuri
Proiect pilot: Amplasare platformă îngropată de colectare selectivă în centrul istoric
Cadastrarea platformelor de colectare deșeuri menajere din tot municipiul
Amplasare coșuri de colectare selectivă pe domeniul public în tot centrul istoric
Am negociat și inclus în PNRR finanțarea nerambursabilă a eco-insulelor
2022
Extinderea infrastructurii de platforme îngropate de colectare selectivă
Colectare selectivă a deșeurile în toate instituțiile publice subordonate PMBV
Amplasare coșuri de colectare selectivă pe domeniul public în alte 6 cartiere ale orașului
2025
Progres actual până la finalizare
Gropile de gunoi ale orașului
2021
2022
2024
Progres actual până la finalizare
Un spațiu verde la mai puțin de 8 minute de mers pe jos de locuință
2021
Recepționare studiu de oportunitate pentru înființarea de parcuri noi
Stabilirea amplasamentului pentru primele 5 noi parcuri și grădini urbane
2022
Exproprieri pentru înființarea de noi parcuri și grădini urbane
Documentații tehnice pentru înființarea de noi parcuri și grădini urbane
2023-2024
Înființarea de noi parcuri și grădini urbane
Documentații tehnice pentru următoarele proiecte
Progres actual până la finalizare
Reconversia Rulmentul
2021
2022
Expertize tehnice pentru clădiri, recepționare studiu hidro, studiu vegetație, studiu de contaminare
Pregătirea și lansarea concursului de soluții, cu sprijinul OAR
2023
Finalizarea concursului de soluții și recepționarea documentației
Agregarea soluțiilor de finanțare
2024
2026
Progres actual până la finalizare
Transport în comun eficient și nepoluant
2021
RATBV: Suplimentarea numărului de vehicule, îmbunătățirea frecvenței la orele de vârf din zilele lucrătoare pe liniile 1, 6, 15, 24, 36, 8, 7, 25, 36
RATBV: Reorganizarea traseelor de elevi (12 rute): extinderea zonelor și stațiilor deservite (Bartolomeu Nord, Noua, Bd. Saturn, Scriitorilor, Valea Cetății, Tractorul Nou)
RATBV – 9 trasee metropolitane noi către: Hălchiu, Cărpiniș, Tărlungeni, Sânpetru Residence, Budila, Podu Oltului, Romacril-Rânov, Predeal
60 de autobuze electrice de 8 si 12 m au intrat în flota RATBV
35 de autobuze hibrid și troleibuze de 18 m vor intra în flota RATBV
Recepționare studiu de oportunitate pentru trenul metropolitan
Recepționare studiu de oportunitate pentru transportul public ecologic de mare capacitate
Execuție Sistemul de management informatizat al sistemului de transport public
2022
Primele benzi dedicate pentru transportul public în comun
Agregarea surse de finanțare pentru trenul metropolitan
12 troleibuze noi intră în flota RATBV
Execuție terminal nou RATBV la Gara Brașov
Refacere refugii RATBV
SF pentru transportul public ecologic de mare capacitate
Implementare Sistemul de management informatizat al sistemului de transport public
2023
Finalizarea proiectului de benzi dedicate pentru transportul public în comun
Finalizare terminal RATBV Gara Brașov
Finalizare sistemul de management integrat al traficului
Achiziția primelor garnituri pentru rețeaua de transport cu trenul metropolitan
Finalizare Sistemul de management informatizat al sistemului de transport public
2024
Operararea primelor 2 rute cu trenul metropolitan
Finalizare garaj autobuze electrice
Progres actual până la finalizare
Parcări de proximitate și rezidențiale
2021
Recepționare studiu de oportunitate pentru parcări noi
Denunțarea contractului de parcări publice cu P&P
Licitații în cartiere pentru parcările rezidențiale
Parcare subterană în Centrul Civic – elaborare studiu fezabilitate și proiect tehnic
2022
Pregătire documentații tehnice pentru obținere finanțare nerambursabilă parcări în cartiere
Preluarea managementului parcărilor publice
Identificare spațiu, SF: parcări automatizate în cartiere
Elaborare documentații tehnice pentru parcare supraterană Astra (intersecție Carpaților cu Calea București)
Achiziție constructor pentru Parcare subterană în Centrul Civic
Elaborare studiu fezabilitate și proiect tehnic Parcare subterană Gară
2023
Proiect tehnic și execuție Parcări automatizate în cartiere
Execuție Parcare subterană în Centrul Civic
Achiziție constructor pentru Parcare subterană Gară
2024
Finalizare 3 Parcări automatizate în cartiere
Inaugurare Parcare subterană în Centrul Civic
Execuție parcare subterană Gară
2025
Finalizare parcare subterană Gară
Finalizare parcare supraterană Astra
Progres actual până la finalizare
Parcul Natural Brassovia

Progres actual până la finalizare
Infrastructură dedicată pentru biciclete
2021
Finalizare proiecte tehnice pentru traseele 1 și 2
Dezbatere publică cu privire la fezabilitatea soluțiilor propuse în traseele 1 și 2
Recepționare masterplan velo, care propune soluții pentru dezvoltarea unei rețele continue și coerente de piste de biciclete la nivelul întregului oraș și integrează cele 3 proiecte de piste de biciclete pentru care avem documentații în prezent: calea verde, traseu 1 și traseu 2
Refacerea documentațiilor pentru proiectele tehnice traseele 1 și 2
2022
Documentații tehnice pentru noi piste de bicicletă
Obținerea de finanțări nerambursabile pentru realizarea infrastructurii pentru bicicliști
2023
Execuția celor 3 proiecte de piste de biciclete, total = 35 km piste
Agregarea surselor de finanțare pentru noile piste de bicicletă
Intrarea în execuție a primelor piste noi de biciclete, cuprinse în Masterplanul Velo
Progres actual până la finalizare
Stații de încărcare vehicule electrice
2021
2022
Finalizare 29 de stații de încărcare
Documentații tehnice pentru alte 30 de stații de încărcare
Progres actual până la finalizare
Forumul Orașelor Verzi
2021
Conferința internațională de politici publice de mediu: 56 de speakeri români din 12 țări, 250 de participanți din administrațiile publice locale și naționale, a devenit de la prima ediție cea mai importantă conferință de acest gen din România
Peste 100 de activități pentru cetățeni, desfășurate în 8 zone ale Brașovului, la care au participat peste 20.000 de brașoveni
2025
FOV devine cel mai mare evenimente dedicat politicilor de mediu din Europa de Sud Est
Progres actual până la finalizare
Brașovul comunității
Sala Polivalentă
2021
Finalizarea elaborarea documentațiilor tehnice, predate împreună cu amplasamentul către CNI
Pornire procedură de licitație pentru atribuire contract execuție de către CNI
2022
2023-2025
2026
Inaugurarea Sălii Polivalente
Progres actual până la finalizare
Sportul pentru toți
2021
Strategie pentru încurajarea și facilitarea sportului de masă
Dotarea tuturor școlilor cu echipament sportiv, în valoare de 1 milion de lei
Inaugurare sala de sport Metrom
Documentație tehnică pentru modernizarea și eficientizarea energetică a stadionului Tineretului
Studiu de prefezabilitate la Stadionul municipal
Depunere solicitare de finanțare pentru bazin didactic pentru înot și pentru baza sportiva tip 1 (proiecte tip CNI)
Documentații tehnice pentru amenajarea spațiului de sub podul Fartec cu destinația spații pentru skateri, bikeri, trotinete și role (propunere blocată momentan de Consiliul Local)
2022
Intrare în execuție Stadionul Carpați
Documentații tehnice și execuție pentru 4 terenuri de sport în cartiere
Amenajare skatepark Fartec
Execuția spațiului multifuncțional din zona Iepure
SF Stadion Municipal și obținere teren
2023
Depunerea proiectului pentru finanțare stadion municipal prin POR
Inaugurare spațiu multifuncțional zona Iepure
Finalizarea eficientizării energetice la stadionul Tineretului
Finalizare bazin didactic pentru înot și pentru baza sportiva tip 1 (proiecte tip CNI)
Proiect tehnic Stadion Municipal
Inaugurare 4 terenuri de sport noi în cartiere
2024
Finalizare Stadion Carpați
Execuție Stadion Municipal
2023-2025
Finalizare Stadion Municipal
Progres actual până la finalizare
Un loc în creșe și grădinițe pentru fiecare copil
2021
Am obținut finanțare nerambursabilă, prin CNI, pentru 2 creșe noi, de 70 și 110 locuri, în cartierele Tractorul și Bartolomeu. Astfel, creștem cu 22,5% numărul total de locuri în creșele din Brașov
Acordare vouchere pentru bunici/bone către copiii care nu au loc în creșe
Începere execuție Grădiniţă în zona Tractorul Coresi
Documentații tehnice și obținere finanțare CNI pentru două creșe noi (Tractorul-Triaj) – 180 locuri noi
Studiu de fezabilitate și proiect tehnic pentru extindere Grădinița nr. 17
Semnare contract pentru studiu de fezabilitate pentru Grădinița din cartierul Noua
Identificare teren pentru relocare Grădinița din Bartolomeu – Avantgarden
Documentații tehnice pentru eficientizarea energetică a grădinițelor 2, 10, 34
2022
Finalizare Grădinița din zona Tractorul Coresi
Execuție Grădinița nr. 17
Documentații tehnice Grădinița din Noua
Documentații tehnice Grădinița din Bartolomeu – Avantgarden
2023
Finalizare extindere Grădinița nr. 17
Execuție Grădinița din Bartolomeu – Avantgarden
Finalizare eficientizare energetică Grădinițele 2, 10, 34
2024
Finalizarea celor două creșe noi cu finanțare CNI
Finalizare grădinița Noua
Finalizare grădinița Bartolomeu Avantgarden
Progres actual până la finalizare
Investiții în reabilitarea școlilor, liceelor, colegiilor
2021
Finalizare documentații tehnice 2 săli de sport (liceul tehnologic Rucăreanu, Școala 4) și predate la CNI pentru finanțare și execuție
Documentații tehnice reabilitare sala de sport de la C.N. A.Bârseanu
Semnare contract lucrări de extindere Școala Gimnazială nr. 30
Proiect tehnic Mansardare Școala gimnazială nr. 9, corp B
Proiect tehnic extindere și mansardare Școala Gimnazială nr. 12, Corp B
Proiect tehnic Extindere Școala Gimnazială nr. 14, Corp A
Obținere AC Extindere Școala Gimnazială nr.27
Reparații capitale Școala Gimnazială nr. 11, corp B – documentație AC depusă
Documentații tehnice Extindere Liceul de Arte Plastice H.M.TEUTSCH
Finalizare eficientizare energetică corpul A și sala de sport C.N. Dr.I. Meșotă
În execuție construire cămin cazare elevi Școala Kronstadt
În execuție reparații capitale Colegiul Național Unirea, corp A
În execuție reabilitare învelitoare Școala Gimnazială nr. 15, corp A
Finalizare eficiență energetică A. Muresanu – corp B
În execuție eficiență energetică Colegiul Tehnic de Transporturi – cămin și sală de sport
Accesibilizarea spațiilor publice pentru persoanele cu dizabilități – 6 școli pilot
În execuție reabilitare și modernizare C. Tehnic M. Baiulescu
În execuție eficientizare energetică C. Tehnic Transilvania, corp A
2022
Execuție extindere Școala Gimnazială nr. 30 – corp nou
Executie mansardare Școala gimnazială nr. 9, corp B
Execuție extindere și mansardare Școala Gimnazială nr. 12, Corp B
Finalizare reparații capitale Școala Gimnazială nr. 11, corp B – documentație AC depusă
Finalizare Construire cămin cazare elevi Școala Kronstadt
Finalizare reparații capitale Colegiul Național Unirea, corp A
Finalizare reabilitare învelitoare Școala Gimnazială nr. 15, corp A
Documentații tehnice eficientizare energetică A. Șaguna
Finalizare eficiență energetică Colegiul tehnic de transporturi – cămin și sală de sport
Accesibilizarea spațiilor publice pentru persoanele cu dizabilități – 6 școli pilot
Finalizare eficientizare energetică C. Tehnic Transilvania, corp A
2023
Documentații tehnice construire sală de sport Liceul Transilvania (str. Panselelor)
Finalizare reabilitare sală de sport CNE Andrei Bârseanu
Finalizare sală de sport Școala 2
Finalizare Mansardare Școala Gimnazială nr. 9, corp B
Finalizare Extindere Școala Gimnazială nr.27
Finalizare Reabilitare și modernizare C. Tehnic M. Baiulescu
2024-2025
Finalizare sală de sport Liceul Transilvania (str. Panselelor)
Finalizare Extindere Liceul de Arte Plastice H.M.TEUTSCH
Finalizare Proiect tehnic extindere și mansardare Școala Gimnazială nr. 12, Corp B
Finalizare eficientizare energetică A. Șaguna
Progres actual până la finalizare
Brașovul istoric, oraș cultural
2021
Înființare Fundația pentru monumente – depus 15 proiecte de reabilitare fațade prin mecanismul de facilitare fiscală
Peste 60 de evenimente culturale, concerte, târguri desfășurate în Brașov
Finalizare reabilitare cinema Astra și cinema Modern
Demarare concurs de soluții pentru reabilitare Piața Sfatului
Documentații tehnice pentru monumentele Liviu Corneliu Babeș, Monumentul Eroilor Brașoveni 87, Eroilor Revoluției din 1989
Documentații tehnice pentru reabilitare a 10 troițe
2022
Finalizare strategia culturală a orașului
Două noi festivaluri majore de muzică electronică în Brașov
Reabilitare și refuncționalizare fosta Bancă Săsească
Finalizare modernizare cinema Popular
Finalizare monumente Liviu Corneliu Babeș, Monumentul Eroilor Revoluției din 1989
Execuție reabilitare 10 troițe
2023
Finalizare pietonal Valea Cetății – etapa 2
Finalizare monumentul Eroilor Brașoveni 87
Progres actual până la finalizare
Poiana Brasov
2021
Demarare Studiul de fezabilitate sania de vară
Demarare achiziție 10 tunuri de zăpadă pentru prelungirea cu o lună a sezonului de schi
Nocturne pe pârtiile Lupului și Drumul Albastru: SF recepționat, în curs de achiziție proiectare și execuție
În execuție amenajare 3 trasee mountain bike
Semnare parteneriat cu Untold Universe pentru dezvoltarea strategiei de promovare a Poienii Brașov ca cea mai atractivă stațiune turistică pentru tinerii din Europa – conceptul Massif
2022
Demarare execuție sania de vară
Amplasare 10 tunuri de zăpadă noi
Finalizare nocturne pe pârtiile Lupului și Drumul Albastru
Finalizare amenajare 3 trasee mountain bike
Documentații tehnice modernizare domeniu schiabil (o gondolă și un telescaun noi + legăturile la pârtii)
2023
Finalizare proiect sania de vară
2024
Execuție modernizare domeniu schiabil
2025
Progres actual până la finalizare
Parcul tehnologic CET
2021
Obținerea finanțării de 10 milioane de lei de la Guvernul României
În curs de finalizare raportul de evaluare pentru valoarea de piață
Oferta de cumpărare teren
2022
Progres actual până la finalizare
Turism
2021
2022
Finalizarea strategiei de Place Branding – brand de oraș
Regândirea funcționalității centrelor de informare turistică
2023
2024
Progres actual până la finalizare
Infrastructură rutieră
2021
Finalizarea podului Fartec
Documentații tehnice pentru lucrări de consolidare poduri: peste Ghimbășel, străzile Institutului, Plugarilor și Fântânii
Iluminarea și semaforizarea cu buton a 10 intersecții/treceri de pietoni, care au contribuit la reducerea semnificativă a accidentelor grave
Proiectare și execuție Sistemul centralizat de monitorizare și control al traficului
Obținere terenuri prin donație din cartierele noi pentru asfaltare
2022
Documentații tehnice – modernizare și extindere străzile Institutului, Cucului, Narciselor
Implementare Sistemul centralizat de monitorizare și control al traficului
Asfaltare străzi în cartierele noi
2023
Execuție lucrări de consolidare poduri
Depunere proiect pentru finanțare prin PNRR pentru modernizare și extindere străzile Institutului, Cucului, Narciselor
Finalizare Sistemul centralizat de monitorizare și control al traficului
Progres actual până la finalizare
Toate aceste lucruri au fost posibile datorită echipei executive de specialiști din cadrul Primăriei și al instituțiilor subordonate, precum și echipei legislative din cadrul Consiliului Local Brașov.
Vă mulțumesc și să avem spor la treabă în continuare!