Despre Allen Coliban
Allen Coliban este primarul municipiului Brașov, o figură recunoscută pentru devotamentul său față de comunitate și capacitatea de a implementa schimbări pozitive în oraș. Născut și crescut în Brașov, Allen Coliban are o legătură profundă cu orașul și cu locuitorii săi. Fost sportiv de performanță (schi, curling, adventure racing, orientare), Allen Coliban este tatăl a două fete și s-a remarcat în comunitatea locală ca un activist pentru protejarea mediului și a independenței justiției.
Educația și experiența sa profesională au pregătit cadrul pentru o carieră de succes în administrația publică. A absolvit Facultatea de Management din cadrul Universității Transilvania din Brașov, a urmat cursurile Facultății de Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din București și, ulterior, a acumulat experiență de lucru în project management, fonduri europene, IT și dezvoltare organizațională în mediul privat. În perioada 2016-2020, Allen Coliban a reprezentant Brașovul în Parlamentul României, fiind unul dintre cei mai activi senatori ai județului. Acesta și-a concentrat activitatea pe rezolvarea problemelor de mediu și a infrastructurii de transport. S-a remarcat în activitatea de parlamentar ca inițiator al “DNA-ului Pădurilor”, al Legii Mirosurilor și al #FărăGunoaieÎnNatură – implementarea sistemului de garanție pentru ambalaje.
Această experiență l-a pregătit pentru provocările specifice ale funcției de primar, oferindu-i cunoștințele și abilitățile necesare pentru a face față problemelor complexe ale unei administrații locale.
În calitate de primar al municipiului Brașov, Allen Coliban și-a propus să dezvolte orașul într-o direcție sustenabilă și modernă. Prioritățile sale includ îmbunătățirea infrastructurii, promovarea turismului și a culturii locale, dar și creșterea calității vieții pentru toți locuitorii orașului. Colaborarea strânsă cu brașovenii și implicarea activă a cetățenilor în procesul decizional sunt aspecte centrale ale mandatului său.
Allen Coliban este cunoscut pentru abordarea sa deschisă și transparentă în comunicare, fiind mereu disponibil să asculte nevoile și preocupările locuitorilor. El promovează o guvernare responsabilă și eficientă, concentrându-se pe rezultatele concrete și durabile pentru Brașov.
Allen Coliban este văzut ca un lider dedicat, care își propune să transforme Brașovul într-un loc mai bun pentru toți locuitorii săi. Prin viziunea sa clară și pasiunea pentru dezvoltare, el reprezintă o sursă de inspirație pentru comunitatea locală și pentru administrația publică din întreaga țară.
De-a lungul timpului, Allen Coliban a reprezentat municipiul Brașov la numeroase Conferințe, Simpozioane și Forumuri, la unele dintre acestea, in calitate de speaker (vorbitor):
- International Mayor’s Summit – Chișinău, Republica Moldova (2024)
- Energy Cities (2024)
- C4E Forum (2023)
- Davos Forum – SDG Lab, Elveția (2022)
- Congresul Mondial Smart City Expo 2023, Barcelona, (2023)
- “Transformarea Orașelor – Cultivarea comună a viitorului” la Modena, Italia, (2023)
- “Bienala orașelor în tranziție”, Grenoble, Franța, (2023)
- Tampere Smart City Expo & Conference, 6-7 iunie 2023