Parcul Natural Brassovia

Geoparc UNESCO

Parcul Natural Brassovia Geoparc UNESCO

Toamna trecută, proiectul Primăriei Brașov de amenajare a drumului forestier Gorița ne-a arătat că pădurile din jurul Brașovului, nu beneficiază de protecție, fiind încadrate ca păduri de exploatare. Am salvat Gorița, dar noi și noi proiecte, cum e tăierea a mii de copaci la Noua, supun pădurile noastre asaltului drujbelor. 

Întrebarea care nu mi-a dat pace, încă din toamnă, a fost: cum protejăm pădurile pe termen lung? Facem petiții, ieșim în stradă și acționăm în judecată Primăria de fiecare dată când RPLP Kronstadt mai vrea să taie niște mii de copaci? Vom face și asta, dacă trebuie, însă, soluția este să schimbăm încadrarea pădurilor periurbane.

De aici a pornit ideea Parcului Natural Brassovia – Geoparc UNESCO, un proiect USR Brașov coordonat de către Mihai Orleanu (președinte al Centrului de Ecologie Montană) și care a beneficiat de suportul lui Florin Stoican (specialist în biodiversitate, cunoscut pentru contribuția la înființarea Parcului Național Buila-Vânturarița și a Parcului Natural Văcărești).

Am depus proiectul Parcului Natural Brassovia – Geoparc UNESCO în concursul de bugetare participativă, organizat la începutul anului de către Primărie. Cu o investiție de sub 100.000 de euro, puteam face toate studiile necesare pentru a demara proiectul chiar anul acesta. Proiectul a fost respins cu motivația că există un studiu în derulare privind starea ecosistemelor forestiere și valorificarea lor în urma căruia vor identifica soluțiile de îmbunătățire și de punere în valoare a potențialului recreativ, cultural și istoric al pădurilor urbane și periurbane. Nu pot să nu observ că derularea acelui studiu împiedică conferirea unei protecții superioare pădurilor brașovenilor, dar, în același timp, permite defrișarea pădurii de la Noua, drumuri forestiere și alte tăieri de mare intensitate.

Brașovul deține 14.000 de ha de pădure. O mare parte din aceasta este încadrată silvic drept “pădure de producție”, deși pentru brașoveni ea este o pădure cu rol ecologic, peisagistic și de recreere. Prin acest proiect, peste 8000 de ha își vor schimba destinația în sensul protejării și al utilizării în scop de recreere, turistic și educațional. Suprafața identificată și propusă prin proiect ar urma să obțină o dublă încadrare – atât de Parc Natural (categoria V IUCN – „Peisaj terestru protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului terestru și recreere”) cât și de Geoparc UNESCO, beneficiind astfel de recunoaștere și de promovare internațională. Defrișările nu vor mai fi permise, ci doar intervenții punctuale, de întreținere, bine justificate.

Parcul Natural Brassovia Geoparc UNESCO

Vezi harta propusă pentru proiect aici: protectiamediului.ro/brassovia-natural-park/

Parcul Natural Brassovia Geoparc UNESCO
Ce aduce în plus statutul de Parc Natural? În primul rând, un management integrat și foarte bine definit, fundamentat pe baza unor studii științifice. Planul de management al parcului va cuprinde o zonare care să echilibreze nevoia de dezvoltare a infrastructurii turistice și edilitare, prezența umană (recreere, turism, sport) și aspectele ce țin de protejarea faunei, florei, geologiei și peisajului natural. Deja avem trasee, ce ne mai trebuie altceva?Un plan de management bine fundamentat vine să armonizeze activitatea umană cu cadrul natural, iar documentația ce va sta la baza înființării Parcului Natural Brassovia va cuprinde propuneri de diversificare a ofertei actuale, pe domenii precum: drumeție/plimbare, alergare montană, mountainbike, schi de tură, trasee-școală pentru cei mici etc. Este, totodată, un bun prilej pentru actualizarea studiilor privind fauna, flora și geologia zonei și de includerea acestor aspecte în oferta educațională și turistică a viitorului Parc Natural. Parcul Natural Brassovia reprezintă o schimbare de atitudine și de filosofie pentru viitor – aceea de integrare a cadrului natural în viziunea de dezvoltare durabilă a orașului, de promovare a unui stil de viață activ, de lărgire a ofertei în domeniul recreativ, turistic și sportiv atât pentru brașoveni, cât și pentru turiști.Nu în ultimul rând, statutul de Parc Natural și cel de Geoparc UNESCO oferă vizibilitate și promovare națională și internațională și poziționează Brașovul drept singurul oraș mare din România vecin cu un parc natural de asemenea dimensiuni. Un prim pas către un deziderat mai mare, acela de a transforma Brașovul în „capitala verde a României”.

De ce și Parc Natural, și Geoparc UNESCO?

Cele două forme de statut protejat sunt complementare. Parcul Natural oferă o protecție echivalentă cu nivelul V din normele IUCN (conservarea peisajului și recreere), în vreme ce Geoparcul UNESCO impune o atenție sporită cu privire la tratarea aspectelor ce țin de dezvoltarea durabilă. Ambele forme oferă o recunoaștere națională și internațională și ar reprezenta și un element identitar, de mândrie, pentru Brașov.Proiectul Parcului Natural Brassovia integrează demersurile timide făcute până acum de punere în valoare a pădurilor urbane și periurbane, ducându-le la un nivel superior – acela al standardelor naționale și internaționale în domeniul protejării cadrului natural. Toate studiile făcute până în prezent, plus cele care vor fi întocmite sau actualizate în cadrul proiectului, vor sta la baza unui viitor Plan de Management al Parcului, ce va fi dezvoltat pe baza principiilor de dezvoltare durabilă și, în mod obligatoriu, cu consultarea și cu implicarea comunității.Nu în ultimul rând, zona prevăzută în proiect este una continuă, aflată în integralitate în proprietatea Municipiului Brașov și unește toate inițiativele punctuale și disparate de până acum, dându-le coerență, setând obiective ambițioase și deschizând noi perspective pentru Brașov.Suprafața propusă este adiacentă unor zone cu specific similar, ce țin de Cristian, Rașnov si Săcele. O colaborare cu aceste Primării ar putea extinde arealul parcului și ar putea adăuga plus-valoare atât din perspectiva turismului, cât și din cea a dezvoltării inter-comunitare.Urmărește și tu pagina de facebook a proiectului și semnează petiția lansată pentru susținerea înființării Parcului Natural Brasșovia!

Implică-te în dezvoltarea Brașovului!

Toate marile schimbări politice din ultimii ani s-au întâmplat pentru că cetățenii au decis să nu stea deoparte. Primul pas este să fii informat.

În fiecare săptămână, trimit brașovenilor pe e-mail detalii legate de activitatea pentru Brașov, inițiative ale societății civile, noutăți despre administrația orașului.